Request callback
X
Pentru o experiență completă, vă rugăm să utilizați varianta landscape a site-ului.
Mergi la conţinutul principal

Management mai simplu, din câteva click-uri

Management mai simplu, din câteva click-uri

Pentru un manager, să urmărească zilnic statusul tuturor proiectelor în care e implicată compania, ar însemna să nu mai facă nimic altceva. De la trimis mail-uri către angajaţi, până la dat telefoane, efectuat verificări, dat aprobări, modificări de strategie acolo unde e cazul, toate ocupă foarte mult timp.

Dacă vorbim de un proiect de vânzări, verificarea fiecarui pas în parte înseamnă să începeţi de la primele propuneri, să treceţi prin fiecare ofertă, să va impliciţi în negocieri şi să urmăriţi constant evoluţia relaţiilor cu clienţii şi termenele limită. Când echipa este mai mare, aceleaşi responsabilităţi revin şi managerului de proiect.

Pe lângă nevoia de comunicare cu angajaţii, de la juniori până la middle management, apare şi necesitatea unor şedinţe, pregătirea documentelor, a graficelor de vânzări, dar şi a previziunilor legate de interacţiunile cu clienţii sau a vânzărilor în următoarea perioadă. Înseamnă mult timp irosit şi o scădere a eficienţei, deşi potenţialul companiei este mult mai mare. Apare, astfel, întrebarea: cum transformi potenţialul în profit?

Soluţia Comerciant, oferită de Ymens, monitorizează interacţiunile cu clienţii, centralizează şi oferă date financiare şi juridice publice despre aceştia, şi menţine un profil complet al clientului. Totodată, reduce procesul de vânzare şi oferă un stadiu al vânzărilor.